Taina Fluturelui, Munţii Sterpi şi o regină cu barbă

Taina Fluturelui

Taina de azi nu e chiar a fluturelui, e a mea! Dacă ieri mă transformasem în muscă, mi-am zis că pot să mă transform în orice vreau, atâta vreme cât te port undeva. Aşadar, pe-o cale, taina fluturelui…

Egiptul urban mi s-a strecurat pe sub piele aşa cum l-am văzut. Ca un fluture, pe de o parte. Ca şi cum faraonii m-au uns cu miere, ca să se apere de muşte, pe de alta. Sărăcăcios şi insalubru, în contrast puternic cu istoria sa colosală. Până să-i atingi istoria, şi ea ţie sufletul, îţi vine să te rogi să reînvie, pe loc, un faraon, ca să dea degrabă poruncă Nilului să spele străzile.

Care se pot dovedi, totuşi, păcălitoare, căci opulenţa sau luxul egiptean contemporan sunt bine ascunse de ziduri. Dar, până să treci de pietre, dacă treci, te-a luat deja prizonier mâhnirea. Şi îţi creşte şi părul din barbă, chiar dacă eşti femeie! De ciudă. De ciudă că s-ar putea mai mult! Că s-ar putea investi în traiul oamenilor obişnuiţi.

Şi, odată ce te-ai mâhnit, cam ăsta e filtrul principal prin care treci totul. Deşi splendoarea şi măreţia locurilor istorice se iau la trântă zdravăn cu mâhnirea. Sub magia şi taina formelor, culorilor şi a cuvintelor se mai topeşte, totuşi..

.Luxor e mai curat decât Cairo, în orice caz! Şi abia aştept să mă întorc şi să-l vizitez cu adevărat!

Luxor, oraşul motocicletelor şi al bicicletelor

Nu am văzut multe biciclete, pe traseu, din autocar, dar motociclete da. Se vede din prima filmare. Ele se pot închiria şi sunt un mijloc de transport eficient prin oraş. Asta dacă ţi se pare prea banală bicicleta. Sau dacă nu-ţi permiţi să închiriezi o barcă. Dacă nimic din toate astea nu te tentează, poţi închiria o caleaşcă. Sau iei, în mod clasic, taxiul. Totul e negociabil! Preţurile depind de puterea de a negocia a fiecăruia. Şi de buzunar, mână largă sau moşteniri luxuriante.

Şoping în Luxor: Piaţa Touting! (vezi aceeaşi filmare, de mai sus!)

Luxor, Oraşul Palatelor,

a reprezentat o axă importantă a spiritualităţii egiptene, apele sale despărţind Lumea Vie de Lumea Moartă. Cele două statui-gigant, coloşii lui Memnon se arată drumeţului grăbit ca două maldăre de piatră, nefinisate. Cu formă de om (ne place să ne asemuim cu pietrele). Ca să fiu corectă cu istoricii, cele două statui erau cândva o poartă spre tărâmul umbrelor.

După ce treci de poartă, vezi de departe, din Valea Nilului, având ca fundal Munţii Sterpi, Templul lui Hatshepsut. Un templu mortuar construit pe măsura orgoliului celei de-a doua femei-faraon pe care istoria o confirmă. Istoria unora, că a altora confirmă că ar fi fost prima regină-faraon. C-a fost prima sau a doua, nu ştim, dar ştim sigur că a fost o regină cu barbă. Falsă!

Unii spun că femeile-faraon erau obligate să o poarte, alţii că ele au vrut, ca să-şi ţină la vedere puterea şi să-şi fluture bărbăţia. Vântul să o fluture, mă rog…

Hatshepsut

a posedat un orgoliu exacerbat, o mărturisesc toţi pereţii construiţi în timpurile sale şi din a sa poruncă. Şi, au rămas destui în picioare, cât să ne dăm seama de asta. Regina cu barbă şi-a ridicat în cinstea-i şi vreo 200 de statui. Puţine, până la urmă, a domnit cam 21 de ani peste Egiptul de Sus şi Egiptul de Jos. Deci, în medie cam 10 statui pe an… Slăbuţ!

Experţii spun că ea şi-a dorit ca reprezentarea ei să nu dea semne de graţie feminină. Astfel, între membrele superioare şi trunchi nu există spaţiu gol şi nici între membrele superioare. Iată cum găurile erau o dovadă a slăbiciunii femeieşti, din cele mai vechi timpuri… 

Mumia ei e expusă astăzi la Muzeul Egiptean din Cairo, fotografiile de mai sus tot de acolo sunt. Eu am surprins-o în fotografii întâmplător, fiindcă m-am abătut de la traseul cu ghid. Nu am ştiut că e ea, nu e totul etichetat la muzeu. Aşa încât, întâmplarea face că am fotografii, nimic calculat. Povestesc în zilele ce-or urma. 

Despre Hatshepsut nu s-a ştiut mai nimic până în urmă cu câţiva ani, când un dinte, cel care i-a pricinuit şi moartea, pare-se, a dezvăluit posesoarea. E interesant parcursul ei, domnia şi multe altele, şi sunt destule documentare cât să-ţi faci o idee despre femeia care s-a încoronat faraon.

Dacă ţi-am trezit interesul, caută-le!

Eu citeam poveştile Egiptului, pe când eram copil, înainte de culcare. Bineînţeles că nu îmi amintesc asta, mama mi-a zis la întoarcerea din Egipt. Şi, aşa o fi, că am simţit de multe ori, aflată pe tărâm egiptean, o uşoară senzaţie de familiaritate. 

Acum, trecând dincolo de proporţiile uriaşe ale orgoliului reginei cu barbă, ceea ce îţi gâdilă orgoliul propriu, din dotare, vizitând complexul  mortuar La Deir el Bahri, e albastrul cerului. 

Senenmut, un apropiat al Hashepsutei, dar şi mai mult de-atât, zic unele guri, este arhitectul acestei nebunii grandioase. A acesteia şi a altora, în ce-o priveşte. Ne mai întâlnim cu el şi la Karnak.

O scurtă privire de ansamblu, de sus în jos, aici:

Eu am făcut filmuleţe scurte pentru a le pune pe Facebook, numai că netul merge foarte prost în Egipt şi nu le-am putut încărca nici aşa, ci câte o fotografie, lângă care descântam. O să scriu şi despre asta la un moment dat, într-un articol cu informaţii strict organizatorice.

Se spune că ea a importat smirna şi tămâia din Ţara lui Punt, localizată acum pe teritorul Somaliei… Cumva, datorită ei, magii, 1500 de ani mai târziu, au putut să le ofere la naştere, lui Iisus. Hatshepsut a folosit uleiurile parfumate şi în scop personal, nu numai ca ofrande aduse zeilor, Astfel că am putea spune că, deşi s-a arătat la exterior atât de bărbat(ă), în interior a rămas femeie. De altfel, inscripţiile de pe statui făceau referire la genul feminin, deşi urmau în construcţie  o linie masculină. 

Aproape fiecare mare muzeu din lume are cel puţin un obiect de-al reginei-faraon. Ba, Muzeul Metropolitan de Artă are o întreagă cameră dedicată ei.

Nota fluturelui:

Harshepsut înseamnă „cea mai nobilă dintre nobile” şi acum, după ce am cercetat vreo câteva zile despre ea, îmi vine să o pup. Dacă n-ar fi atât de moartă! Pentru că:

1. Orgoliul sau taina orgoliului e că el construieşte!
2. Parfumurile sunt moartea mea. Mi-am luat din Egipt smirnă, tămâie şi 10 sticluţe de esenţe şi regret că nu am luat 20.
3. O detronează pe grecoaica Cleopatra în notorietate. În topul meu, se subînţelege. 

Cercetând, mi-am amintit de un hit românesc, contemporan cu mine: „pe barba mea”. Sau cam aşa ceva… Acum înţeleg de ce un cântec despre barba cuiva poate să devină hit. În zilele noastre, femeile, ca să fie regine, nu au altceva a face decât să fie frumoase. Şi botoxate… şi să aibă programări la coafor dese. Şi nu le face nimeni statuie?!… glumesc!

Tainele atrag, nici eu nu fug de ele… Şi sunt mândră că am călcat pe pietrele uneia dintre ele. Habar n-am dacă taina întâlnirii mele cu Hatshepsut e mare sau e mică. De parcă taina fluturelui poate fi mică!…

Taina comercială a acestui text e că, mai înainte de a ajunge la Templu, treci, fireşte, printr-o piaţă cu suveniruri. Sunt nelipsite în apropierea punctelor de interes! Dacă nu vrei să cumperi nimic, capul în jos, privirea în gol… Eu am cumpărat un Ibis sacru, din alabastru, pe care am dat 10€. Negociera a început de la 30€. Un alt turist şi-a cumpărat şi el una – i-a plăcut a mea – cu 2€. Aşa zice el… poate că doar s-a dat mare!… Şi România are ibisul ei,  se numeşte stârc de cireadă şi e cel mai teritorial dintre stârci. 

Pe mâine, când o cale nouă şi ocale-n noi se-adună!