Home > Blog > Egipt > Cum să ocoleşti în deşert o groapă. Ghid turistic

Cum să ocoleşti în deşert o groapă. Ghid turistic

O groapă, întocmai! 

Când să socotesc că sunt gata să depăn trasee şi întâmplări trecute, se iveşte încă o groapă cale să mai amân. Ca să fii prompt, bănuiesc că ai nevoie de experienţă sau tinereţe. Eu am… răbdare! Şi prospețime. Dacă se pune…

Dar, hei, pământul are întotdeauna ceva de povestit?! Acest nisip nu… Stai!

groapă

Poate ai citit că oamenii deşertului, ca să scape de arşiţă, sapă gropi la adăpostul unui copac până dau de nisip rece, apoi  improvizează un acoperiş, se acoperă până la gât cu nisipul umed şi mai ies de-acolo când răcoarea serii le permite.

Ei bine, eu sunt un om al deşertului (altora!), răcoarea în deşertul Sahara era bine-mersi în decembrie 2018, doar groapa, culcuşul unei cămile, neastupată. Ce vrei, unele călătorii pentru albi pot fi imposibile! Pare că fac nişte mătănii, totuşi, nu că o astup…

Dar tot nu pot să nu gândesc să s(o)cot în cale, altor împiedicaţi, un ghid. Nu eu! Scrisul îl va (d)elibera.

groapă groapă

Cum să ocoleşti în deşert o groapă?

Stiu că mă comport precum o cămilă tinerică şi nărăvaşă, care încurcă drumul şi şirul caravanei. Şi că mă fac de râsul ţinutului. Dar…

Jarul cu flăcări pâlpâinde creează o atmosferă de mister. Stimulează imaginaţia, nu?! Nici nu-mi pot închipui o călătorie fără foc. Iar dacă ai avut parte de una fără el, înseamnă că ţi l-a furat ceva. Sau cineva. Sau nu-ți trebuie!

Un spectacol neînchipuit de frumos pentru cei cărora le povesteşti drumurile tale e asemeni focului care arde necontenit. Altminteri, lumea din care vii pare doar un loc mohorât. Dar, na, admit că sunt destui cărora le place doar promoroaca. Sau nu se uită decât la cifre, la om şi la numărul lui mai puțin.

Posibil că mă îndrept acum către o altă groapă cărare, dar măcar e una al cărei supravieţuitor sunt. Şi mă mai fac! N-o să ascund nici cea mai mică cărare pe care eu am parcurs-o. În două picioare sau în patru labe…

Unde

Când scriu, parcă privesc printr-un glob cristalin, care-mi trimite undele, iar cuvintele scrise mi se arată cu mult mai vii chiar decât cele trăite. De-asta şi-mi vine să ocolesc amănuntele administrative, pe care, cu succes le evit deocamdată. Până la un anumit punct.

Dar, parcă nici n-aş vrea să iau urma animalelor pentru un ochi de apă. În deşertul online e secetă mereu, se vede, se simte… Acu, fără ocolişuri, un pont bun să ocoleşti o groapă, în deşert, e să alegi o excursie opţională safari. Dacă cazi, nu e chiar aşa de ruşinos! E bine să ai şi asigurare medicală. În caz că… !

Cum eu am mers în Egipt cu agenția Christian Tour, voi împărţi (din englezescul a şerui!) cu tine ce am ales eu de pe lista lor. Lungă!

Mega Safari-50€/60$

Adică, 45 min ATV individual, 20 min beach buggy, jeep până în satul de beduini, plimbare cu cămila, terrarium, cină orientală cu spectacol.

groapă

Chiar dacă eşti un „om de la oraş”, se prea poate să nu fi auzit nici de ATV, nici de buggy-car. De a doua chestie nici eu! Şi nici nu vrei să auzi, dacă nu posezi carnet de şofer, cel mai probabil. Eu nu am condus buggy car-ul, tocmai din acest motiv! Crezând că e corect aşa. Evident, neavând la dispoziție timp de reacție, nu am putut gândi complet. A condus Alexandra (acum doar o cale către ea, povestesc eu; instantaneele cu groapa şi cu cea care dă în gropi îi aparţin).

În ce priveşte ATV-ul, aici am reacționat cu toți neuronii şi, mai ales, curaj. Deşi, eu nici pe bicicletă nu mi-am mai urcat ocalele de vreo trei… zeci de ani. Cum de ce?… La maică-mea în curte e turnat beton, iar pe uliță sunt dâmburi! 

Sar acu din uliță înapoi, în Sahara, unde frica a făcut din mine… şofer! Da, ştiu, şi eu am citit „am făcut pe mine”! Nu sună prea elegant, dar să mă fi văzut cum am… parcat. Elegant, exemplar!

groapă

Poante&Ponturi

Pe mine, cel mai probabil că m-a ajutat praful. Cel ridicat de maşini. Întărea îndeajuns de mult iluzia. Condițiile atmosferice au fost excelente, iar eu am recurs la un şiretlic, ca să pot merge cu viteză mare. Le-am spus celor care ne țineau înşiruiți, ca pe cămile, cu distanță de 5m între noi, că nu am carnet de şofer. Şi, atunci, m-au încorporat mai pe la coada caravanei, într-o convenabilă libertate. 

Oricum, am fost secondați de trei instructori şi cred că s-au distrat copios pe seama mea. Şi eu pe-a lor! Mai ales, când uitam să alimentez. Sigur că, nu trebuia decât să ţin apăsat pe un buton, dar eu îmi mai luam degetul de pe el de tot, în loc să frânez. Mi s-a părut că eram ceva mai în siguranţă făcând asta.  La un moment dat, nu am mai păstrat calea şi m-am aventurat pe roci. Asta nu apare în filmare. Nu m-am răsturnat, dar ăsta a fost norocul meu. Chior!

Deşertul e cel mai bun loc unde poți să te dai şofer, deşi uneori nu poți sta pe cele două membre din dotare.

Ochelarii speciali (nicidecum de vedere!) i-am închiriat cu 4$, ca să nu mă rănesc şi mai sus de genunchi. Deşi am avut mănuşi de piele în geantă, nici nu mi-a trecut prin minte să-mi protejez mâinile, ca să nu fac băşici.

Dar Dumnezeu şi Alah, în acest caz, are alifii pentru toate, vei vedea! Iar eu o să încerc să te ung şi pe mai departe, pe suflet, dincolo de informații, cum ştiu eu mai bine.

Pe curând! O cale nouă şi ocale-n noi se-adună.

 

 

O cale rapidă de-a reacţiona

Alte căi

(17) Comments

  1. Mugur

    De-o groapă nu mă-mpiedic eu pe cale
    Și nici pe cale de-ntâlnesc o vale,
    Dar când citesc iubirea-ți jucăușă
    Pentru deșert, mă trag mai către ușă,
    Ca să fiu sigur că nu o pățesc
    În ăst deșert egipțian, firesc.

    Îmi place cum ne porți… cu vorba. Noroc de imaginile și filmările furate deșertului și aduse pe aici.

    1. O Cale

      Mugure, cum mă trimiţi tu în almanahe, nimeni!

      1. Mugur

        Nu te trimit și nici nu a fost aceasta intenția mea.
        Dar după cum mă știi, reacțiile mele sunt firești și directe, iar dacă mi-a venit să aștern câteva versuri, nu m-am sustras ispitei.
        Și apoi, nu cred că trebuie făcută o separație strictă între cele două căi.
        Apropo, și eu am încercat să fac o separație între niște elemente ale personalității mele, încercând să deschid căi separate pentru fiecare, dar în final mi-am dat seama că nu poate exista o separație perfectă, mereu existând intruziuni, ale mele către mine. Nu am putut să fiu doar jucăuș și ciufulit, sau doar un zurbagiu serios, încercând să trec totul prin „sita” procustiană.
        O cale nu este decât o cale prin care ne aduci ocalele de impresii, pe când dincolo poate să rămână locul jocurilor de cuvinte, cu care ne-ai obișnuit până acum.
        Dar… chiar tu însăți ne-ai introdus pe noua cale printr-un joc de cuvinte, așa că nici tu nu poți face o diferențiere strictă între cele două căi. 😀 Și nu văd ce-ar fi rău în asta. Până la urmă, poate fi o nouă cale de a ne descrie impresiile tale de călătorie. Personal sunt plictisit de veșnicele advertoriale, închistate în reguli și forme, iar ție ți-am mai spus asta. Cred că de multă vreme era cazul să se iasă din structura „limbajului de lemn” al publicității, iar tu exact asta încerci, dacă nu ma înșel eu.

  2. O Cale

    Nu te înşeli! Te tachinam un picuț, că nu am avut vreme să îți răspund cu un poem, fiindcă am fost plecată vreo 2 zile şi era slab netul acolo. Iar acu, la întoarcere, a picat windows-ul, tocmai ce l-am dus la cineva să se ocupe, că eu nu mai am pe acasă „unelte”.

    De altfel, chiar eu am zis în primul text că „almanahe” va da buzna aici, cu tot cu ocalele ei.

    Cât despre publicitate, pfff, nu cred că se va ieşi prea curând dintre scândurile ei, că nu prea sunt nici devoratori de publicitate altfel. Îs tot de lemn, ca limbajul actual. Dar o iau aşa, uşor.. nu mă grăbeşte nimeni!

    1. Mugur

      Mă bucur că m-am abonat și la comentariile acestui blog, pentru că altminteri WP nu m-ar fi anunțat de unul nou.
      Ce ne-am face dacă nu ar fi tachineriile și glumele din comentarii? Oare nu dau ele o notă aparte blogurilor? Și apoi, nu as fi avut motiv să dezvolt una sau două dintre ideile mele.
      Nu știu dacă almanahe va da sau nu buzna pe aici, dar văd că nu se așează la rând comentatorii. Poate că pe FB să fie mai mulți, căci văd și multe aprecieri venite de acolo. Dar eu și FB nu suntem forte buni prieteni, așa că… Chiar constatam fenomenul, odată cu migrarea către FB, comentariile pe bloguri s-au rărit, iar cele de pe FB sunt ca acolo, scurte și mai puțin savuroase, față de cele de pe bloguri. Poate nu este peste tot la fel, dar eu vorbesc doar de ceea ce am putut vedea cu ochii mei.

      Nici eu nu cred că publicitatea se va schimba prea curând, căci ea se adresează unui anumit public-țintă, iar acesta…
      Dar tu, aici, te axezi pe călătorii, iar aici există public de mai multe categorii, așa că aici se pot pune în valoare și valențele artistice ale unui text publicitar, mai ales că poți și trebuie să arăți puncte de atracție, puncte ce este bine să fie prezentate din mai multe unghiuri.

      1. O Cale

        Toată lumea e pe instagram, de fapt, în ultima vreme. Acum nu mai sunt la modă comentariile, ci „unicii”, cât mai mulţi, cu miile. 🙂

        1. Mugur

          Ar trebui să fiu și eu fără comentariu aici.
          Consider că această cale, de a marca doar vizitele, este un drum deschis mașinilor de a da aprecierea „validității” unei publicări. Omul este din ce în ce mai mult înlăturat din drum, el rămânând mai mult un fel de unealtă. În curând, mașinile singure vor face fotografiile și le vor publica, iar noi nu va trebui decât să trecem și, prin vizitele noastre, să „validăm” imaginea creată de mașină. Oricum, calea aceasta a fost deja deschisă de mașinile create de Google și nu numai, mașini care se deplasează singure și care pot face mulțime de lucruri. Roboții imaginați de Asimov nu mai sunt de multă vreme simple inchipuiri.

          Deci, mai nou, dacă nu ești pe Instagram nu exiști? 😀

          1. O Cale

            Deci, ca să înţelegi: mai înainte de a da drumul la blog şi a-i alege numele, am verificat dacă instagramul e liber cu numele ăsta. 😆 🙄 Instagramul a fost cumpărat de facebook, de altfel… E mai comod să „citeşti” o poză şi nişte „haştaguri”. De ce să citeşti o mie de cuvinte, unele întortocheate rău?! Dacă eşti bun, „îi faci din 5 cuvinte”. 😛

          2. Mugur

            Ai dreptate, suntem într-o epocă a vitezei.
            Este adevărat că o imagine spune mai mult decât o mie de cuvinte, dar… uneori cuvintele pot schimba sensul sugerat de o imagine.
            Eu rămân adeptul cuvintelor, chiar dacă nu mă număr printre cei care știu să le mânuiască așa cum ar trebui. Dincolo de imagine, cuvintele aduc trăiri și emoții, care nu pot fi transmise altfel.

            Și apropo de vândut și cumpărat, marile rețele au fost strânse în doar câteva „mâini”, care au ajuns să ne supravegheze și să ne coordoneze activitățile virtuale.

          3. O Cale

            Oamenii nu mai caută sensuri, ci sensurile caută oameni. Pe mine nu mă deranjează foarte tare ce se întâmplă, în sensul că, oricum se întâmplă şi dacă mă întristez. Şi-atunci?! 🙂

            Bineînţeles că nu ne opreşte nimic să rămânem adepţii a ce vrem noi, până la urmă.

            Când m-am gândit la acest nou blog, m-am entuziasmat mult. Şi încă sunt entuziasmată. Chiar dacă lipsesc comentatori. Nici dincolo nu mai veneau, pentru că nici eu nu am mai călătorit pe alte bloguri. Şi, ştii că se poartă reciprocitatea.

            Mie îmi place să o iau de la început, o dată la 10 ani chiar e indicat. E ca o gură de aer proaspătă.

          4. Mugur

            Nici eu nu mă împiedic de ceea ce se petrece acum, doar constat și îmi văd de drumul meu.

            Despre bloguri, am vazut și eu că se practică reciprocitatea, dar nici de asta nu mă împiedic. Dacă am timp și dacă îmi place ceea ce citesc, mă opresc si pentru a lăsa un semn, dacă nu…
            Pe celălalt blog, ai scris puțin, mai mult pentru concursuri, poate de aceea s-au împuținat vizitatorii. Iar în ce privește schimbarea aceasta, o simt că-ți este benefică. Pentru tine, cuvântul va rămâne o permanență, după părerea mea.

          5. O Cale

            Eu chiar sunt îndrăgostită de soartă; de a mea, de fapt. De unde voiam să mă retrag şi, cumva, o şi făcusem, chiar dacă mai scriam pentru SuperBlog, a dat „ocale” peste mine şi iată-mă.

            Mierea din comentarii întotdeauna m-a acrit, nu am putut niciodată să mă obişnuiesc cu ea. De aceea cred că şi s-au retras mulţi din calea mea. Că le-am părut prea acră şi că preferam să tac, decât să zic bazaconii.

            Am revenit pe câteva bloguri pe care le urmăream în trecut şi totul e la fel. Până la urmă, nu e enervant că totul e la fel, ci că oamenii se prefac la fel, nici măcar nu se chinuie să inventeze o nouă punte. Sau o cale.

          6. Mugur

            Măcar eu mai am câteva persoane pe care încă le simt fără miere atunci când este cazul, cu care încă mai pot discuta prin comentarii. Este drept, se tot împuținează.
            Pe tine te-am găsit mereu cam la fel, niciodată acră, poate acidă uneori, dar acea aciditate normală „momentului”.
            Dar lumea ar trebui să înțeleagă că nu totdeauna ai ceva de spus, chiar dacă îți place textul citit, iar în astfel de momente nu este nevoie de cuvinte. Dacă despre text sau pe lângă text nu ai cu adevărat ceva de spus, cuvintele de genul „vai ce frumos” spre exemplu sună total aiurea, după părerea mea. Așa că da, decât miere, mai bine tăcere.

            Dar bag seama că am cam bătut câmpii pe lângă a ta groapă în deșert. 😀

  3. Când Fata Morgana eşti tu, nu te sui pe cămilă – O Cale

    […] o să invoc acum sunetul tălăngilor cămilei. Ca să mă trezească, în timp ce mă repun pe calea pe care-am hotărât că o să te port cu un text în […]

  4. Cine-a furat fetiţele berbere, facturi şi alte… mistere – O Cale

    […] Odată ce am ajuns la garaj, am stat o oră pe-acolo, ni s-a făcut instructajul pentru buggy-car şi pentru ATV, am închiriat ochelarii. Am povestit distracţia aici. […]

  5. Rătăcitoare, o cale: şoping în Sahara şi alte alifii – O Cale

    […] se îndrepta şi el către apus. Aici se încadrează momentul pe care vi l-am povestit deja în cum să ocoleşti în deşert o groapă. Groapa se afla aproape de intrarea în „atelierul de ţesut”. Ceea ce face din […]

  6. Cultura norocului şi o cale măruntă cât bulgărele de bălegar – O Cale

    […] mi-am început poveştile sheherezadiene cu a doua excursie opţională, Safari-ul. Pe care nu l-am raportat chiar tot, mai am de povestit despre dervişi, fachiri, burice şi despre […]

O cale ocolitoare, ca să-ţi reverşi propriile ocale

%d blogeri au apreciat: